Jovanka Broz

JOVANKA BROZ

Dr. ION GABRIEL ANDREI

Jovanka si Iosif Tito

Jovanka Broz (născută Budisavljevici), a văzut lumina zilei la 7 decembrie 1924, în localitatea Pecane din zona Lika a Croaţiei, areal locuit în acea perioadă în bună parte de etnici sârbi, ea însăşi fiind de naţionalitate sârbă. Jovanka a făcut primii paşi pe scena istoriei odată cu înrolarea în mişcarea de partizani condusă de Tito, care a luptat cu succes împotriva ocupaţiei Axei şi a colaboraţioniştilor locali şi a reuşit să refacă unitatea iugoslavă. Pentru curajul său în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când a activat în Divizia a Vl-a de partizani „Lika", devenind cea mai tânără femeie cu grad de ofiţer (maior), Jovanka a fost decorată de două ori. L-a cunoscut pe Tito în mai 1944, în timpul Desantului de la Drvar, când paraşutiştii germani au încercat fără succes să-1 captureze prin surprindere pe acesta.

Activând iniţial, din 1945, drept comisar sanitar pentru controlul calităţii hranei şi igienei lui Tito, a devenit în 1946 secretara personală a liderului iugoslav. A trebuit însă să colaboreze şi cu serviciul iugoslav de securitate OZNA (cunoscut în perioada comunistă sub numele de UDB-a). Atunci i s-a deschis Jovankăi şi poarta către sufletul lui Tito, odată cu decesul româncei timocene Davorianka „Zdenka" Paunovici, iubita şi secretara mareşalului iugoslav, survenit la 1 mai 1946.

Există mai multe versiuni privind numirea Jo-vankăi ca secretară a lui I Tito. Astfel, fie ministrul I de Interne şi numărul doi în ierarhia iugoslavă, sâr- I bul Aleksandar Ranko-vici, a solicitat candidate I din toate republicile componente ale federaţiei şi dintre cele 50 de tinere a ales cinci, pe care i le-a j prezentat lui Tito, care a f preferat-o pe Jovanka pentru frumuseţea sa; fie Jovanka a fost desemnată I secretară de croatul Ivan gp Stevo Krajacici, primul I şef al serviciului de informaţii OZNA, omul de legătură dintre NKVD-ul sovietic şi Tito în perioada de până la ruptura cu Stalin din 1948, personaj controversat, de care şi mareşalul iugoslav se temea.

Hruşciov nu reuşeşte să o sărute

Jovanka şi Tito au început să trăiască împreună din 1948. Căsătoria cu Tito, mai în vârstă decât ea cu 32 de ani, s-a încheiat în aprilie 1952, în municipalitatea belgrădeană Cukarica, unde naşul lui Tito a fost Aleksandar Rankovici, iar al ei generalul croat Ivan Goşnjak (vice-ministrul Apărării). Jovanka a devenit prima doamnă a Iugoslaviei, beneficiind de un stil de viaţă luxos şi extravagant, în deplin consens cu stilul hedonist preferat de soţul său - care adeseori se îmbrăca în uniforma albă de mareşal, cu ochelari de soare şi fumând trabuc -, total atipic pentru un şef de stat comunist.

La Casa Alba, cu John si Jaqueline Kennedy

In 1953, Jovanka a fost demobilizată din Armata Populară Iugoslavă (JNA) cu gradul de maior. Faima lui Tito, devenit celebru în :ntreaga lume graţie rupturii faţă de Stalin din 1948, a apropierii de Occident şi iniţierii Mişcării de Nealiniere în 1961, s-a răsfrânt şi asupra Jovankăi, prima doamnă bucurându-se .ie lux, însoţindu-şi ilustrul soţ în numeroasele • izite întreprinse peste hotare, participând -lături de acesta la recepţii oficiale şi deţinând rână la jumătatea anilor 1970 o anumită influenţă informală în aparatul de partid şi de stat. Jovanka devenise un etalon al modei, remarcân-du-se prin cocul înalt, râsul răsunător, ochii căprui, hainele scumpe şi bijuteriile grele. Se înconjura de artişti şi jurnalişti, propunea subiecte pentru cinematografie, primea de la soţul său imense buchete de trandafiri roşii. împreună cu Tito le-a primit în R.S.F. Iugoslavia pe unele dintre cele mai importante staruri ale cinematografiei internaţionale, precum Elisabeth Taylor, Richard Burton sau Sophia Loren. S-a întreţinut singură cu lideri politici precum J.F. Kennedy, Fidel Castro, Muamar Ghadafi, Indira Gandhi şi Nikita Hruşciov. De altfel, în timpul vizitei din 1955 la complexul prezidenţial din insulele Brioni, fiind noapte şi ameţit de ţuica de prune, Nikita Hruşciov a încercat, fără succes, să o sărute pe gură pe Jovanka. Păstrându-şi umorul, Hruşciov a comentat că noul Acord comercial dintre Iugoslavia şi U.R.S.S. va intra în vigoare doar dacă va fi inserată o prevedere conform căreia să se facă un schimb de soţii între el şi Tito.

Deşi şi-a sprijinit pe deplin soţul, Tito nu i-a acordat Jovankăi vreo funcţie în aparatul de partid şi de stat, nu i-a permis să ia decizii de ordin politic sau în cadrul mariajului lor, o lăsa să facă cu orele anticameră la cabinetul său de lucru (potrivit liderului comunist muntenegrean devenit ulterior disident Milovan Djilas), iar din 1975 nu au mai locuit împreună, mareşalul părăsind locuinţa comună din Str. Uzicka nr. 15 şi mutându-se în Palatul Alb, ulterior în Casa Florilor. Jovanka nu 1-a mai însoţit pe soţul său în activităţile oficiale din 1977. în ultimii ani până la decesul său intervenit în 1980, Tito s-a întâlnit din ce în ce mai rar cu Jovanka, mai ales după ce la începutul lui 1980 medicii i-au amputat un picior, în încercarea nereuşită de a-i salva viaţa.

Jovanka îi bănuia pe zece dintre cei 11 secretari ai lui Tito că ar fi agenţi străini, dar la rândul ei era bănuită că era agent sovietic, că ar fi fost implicată în 1966 în debarcarea lui Aleksandar Rankovici, că s-ar fi aliat ulterior cu generalii sârbi pentru a provoca un puci prin care să preia puterea după Tito sau că ar fi numit şi demis înalţi funcţionari de partid şi de stat. însuşi Tito a constituit în 1974 o comisie de partid care să dezbată cazul tovarăşei Jovanka.

"Cine pretinde că aţi fi plinuţă este neprieten al statului"

Răceala intervenită între Tito şi Jovanka s-a datorat manipulării mareşalului de către unii reprezentanţi ai elitei de partid şi de stat iugoslave, care se pregăteau să preia succesiunea politică a bătrânului mareşal, în condiţiile în care Jovanka a încercat să conducă politica de cadre în locul Comitetului Central al Ligii Comuniştilor din Iugoslavia şi să-i identifice pe neprietenii soţului său, punând problema în stilul „ori eu, ori ei". în ultimii ani de viaţă, bătrânului ei soţ nu i se mai spuneau de către aceşti membri ai elitei decât lucrurile frumoase care se petreceau în Iugoslavia. Jwanka le afla şi pe cele mai puţin plăcute, astfel că aceştia o considerau o rivală la moştenirea politică a lui Tito.

în martie 1974, la doar o lună după adoptarea Constituţiei R.S.F. Iugoslavia, prin care ţâra a fost reorga-nizatt sob forma unei confederaţii de şase republici şi două provincii autonome, slovenul Edvard Kardelj, numărul doi în ierarhia iugoslavă, a susţinut în şedinţa lărgită a Biroului Executiv al Preşedinţiei Ligii Comuniştilor din Iugoslavia că Jovanka „trebuie să fie pe deplin izolată".

Ulterior, liderul comunist croat Franjo Herl-jevic a comparat-o în sens negativ pe Jovanka cu Eva Peron, pentru ambiţiile sale politice. Potrivit fostului ministru de Externe iugoslav Budimir Loncear, „întrucât era vorba de Ljubicici [generalul Nikola Ljubicici, secretarul, adică ministrul federal al Apărării, etnic sârb] şi Dolanc [Stane Dolanc, etnic sloven, secretar al Biroului Executiv al Prezidiului C.C. al L.C.I. şi, după decesul lui Tito, secretar, adică ministru federal de Interne], ea a avut un bun instinct, dar nu a acţionat de o manieră corectă", întrucât prima doamnă a ţării era doar o persoană privată, fără drept de interferenţă în problemele de stat. însă Jovanka şi-a îndeplinit rolul de primă doamnă „cu multă însufleţire şi de o manieră cred constructivă", în pofida tratamentului incorect primit din partea lui Tito, potrivit aceluiaşi Milovan Dji-las, Jovanka îl considera pe soţul său o adevărată zeitate a partidului şi războiului, pentru care toţi erau datori să se jertfească. Păstrân-du-şi bunul simţ, şarmul şi umorul, Jovanka se bucura că nu părea supraponderală în fotografiile din cărţile oficiale, potrivit fotografului cuplului prezidenţial, Ivo Eterovici. Faţă de îngijorările legate de silueta sa, Jo-vankăi i s-a răspuns că „cine pretinde că aţi fi plinuţă, acela este un neprieten al statului". Jovanka 1-a convins pe Tito să accepte ca fotograful să-i surprindă şi în ipostaze domestice: în pijama, în bazin, când se certau sau când se iubeau.

Cu flori la mormantul lui Tito

Abia trecuseră 19 zile de la decesul lui Tito, intervenit la 4 mai 1980, că Lazar Kolişevski, membru al preşedinţiei colective rotative federale iugoslave, considera că Jo-vanka reprezintă „o ameninţare serioasă pentru ordinea de stat". In consecinţă, conducerea colectivă iugoslavă i-a confiscat Jo-vankăi, despre care acelaşi Kolişevski considera că în ultimii ani „nici nu era divorţată, dar nici căsătorită cu Tito", bunurile deţinute împreună cu fostul său soţ, inclusiv garderoba şi scrisorile de condoleanţe primite din întreaga lume la moartea lui Tito. După o percheziţie combinată cu ameninţări de la ora 11 ziua până târziu în noapte, aflată doar în cămaşă de noapte şi sub ameninţarea pistolului, a fost mutată forţat de la locuinţa din str. Uzicka nr. 15 într-o altă locaţie, tot din cartierul belgrădean Dedinje, pe Bulevardul Păcii nr. 75, fiind plasată sub o strictă supraveghere, sub pretextul că ar încerca să preia puterea în stat. Până la bombardamentele NATO din timpul crizei kosovare din 1999, când clădirea a fost sever afectată, în imobilul din str. Uzicka, din imediata apropiere a noii Ambasade a României, au locuit preşedintele Slobodan Miloşevici şi soţia acestuia Mirjana „Mira" Markovici, înrudită cu Davorianka „Zdenka" Paunovici.

Jovankăi i-au fost confiscate cartea de identitate şi paşaportul, nerecunoscându-i-se calitatea de cetăţean iugoslav. împotriva Jovankăi s-a pronunţat şi liderul comunist croat Vladimir Bakarici, încă din 1981 respectivul solicitând strângerea tuturor dovezilor despre scandalurile şi treburile murdare provocate de aceasta din momentul începerii relaţiei cu Tito. In decembrie 1985, într-o scrisoare adresată Adunării Federale (parlamentului iugoslav), Jovanka a prezentat acest moment dramatic, subliniind că era singură în faţa a zece indivizi, că s-a temut pentru viaţa ei, iar după ce a chemat-o pe sora sa Nada să stea cu ea în timpul percheziţiei respectiva a fost ameninţată de unul dintre intruşi că va plăti cu capul dacă va vorbi despre cele întâmplate. Deşi a subliniat că nu cunoaşte nimic legat de soarta bunurilor care i-au fost luate forţat şi că de durere a zăcut două luni şi şapte zile, Jovanka nu a primit niciun răspuns de la Adunarea Federală şi nici de la vreo altă instituţie a statului.

O singură dată a încercat Jovanka să-şi recupereze bijuteriile, tablourile şi cărţile ce-i fuseseră confiscate, dar în zadar. Jovanka nu a primit pensie de urmaş după Tito. în 1987, în plină criză instituţională iugoslavă, Jovanka era monitorizată de poliţia federală pentru că avea atitudini critice la adresa politicienilor care îşi asumaseră moştenirea politică a lui Tito, numiţi de popor în derâdere „Titici" („micii Tito"), pe care îi acuza că se luptă pentru fotolii şi poziţii. Aproape în fiecare an, de ziua comemorării decesului soţului, Jovanka se deplasa la sarcofagul acestuia, aducându-i flori, pentru a-şi manifesta durerea faţă de pierderea bărbatului pe care ea 1-a iubit. Fire discretă, a refuzat să devoaleze în mass-media aspecte referitoare la perioada în care a fost prima doamnă a Iugoslaviei.

O fire puternică 

 In anii 1980-2009 a trăit în locuinţa de pe Bulevardul Păcii (în prezent, Bulevardul Cneazul Aleksandar Karadjordjevic), nu departe de noua locaţie a Ambasadei României, în condiţii dificile, fără încălzire, curent electric şi cu acoperişul distrus - nu mai puţin de 12 găuri. Ultima dată clădirea fusese renovată în 1961, cu ocazia Primei Conferinţe a Mişcării de Nealiniere, desfăşurată la
Belgrad, când imobilul o găzduise pe In-dira Gandhi. Era vizitată de surorile sale Nada şi Zora, însă toate regimurile care s-au succedat la Belgrad după decesul lui Tito au ţinut-o într-o cvasi-izolare, pentru a-i închide gura. Demnă, Jovanka a refuzat sprijinul nostalgicilor titoişti, precum în cazul celor din Republica Macedonia, cărora le-a declarat că se bucură că se preocupă de ea, de la care a acceptat, ca gest simbolic, doar un vas cu lapte, deşi respectivii se oferiseră să-i repare locuinţa. A refuzat şi sprijinul oferit de fostul lider libian Ghadafi, constând în combustibil pentru încălzire. Considerând că problema sprijinului este de competenţa statului sârb, în cele din urmă Jovanka a acceptat ca guvernul Serbiei să îi plătească factura la electricitate, încălzirea şi reparaţia imobilului. în iulie 2009, noul guvern sârb, la iniţiativa ministrului Rasim Lja-jici, un etnic bosniac din Sandjak, i-a restituit Jovankăi cartea de identitate, paşaportul şi i-a recunoscut cetăţenia sârbă. Ironie a sorţii, nu un etnic sârb, ci unul boşniac repara o nedreptate făcută unei persoane de naţionalitate sârbă, a cărei singură vină fusese aceea că, la fel ca şi soţul său, mareşalul Tito, susţinuse echilibrul dintre diversele popoare iugoslave.

La 20 octombrie 2013, ora locală 11.45 (12.45 ora României), după două luni de spitalizare la Centrul Clinic din Belgrad, Jovanka a decedat, în urma unui infarct, fiind înmormântată alături de soţul său în complexul memorial „Casa Florilor", mausoleu din cadrul Muzeului de Istorie al Iugoslaviei, unde sunt expuse cadourile primite de cuplul prezidenţial iugoslav în timpul vizitelor externe şi interne, precum şi ştafetele de la competiţiile anuale închinate lui Tito. Semnificativ, în muzeu este păstrat şi un costum popular femeiesc românesc din zona Braşovului, fără menţiunea scrisă că provine din România, expus alături de un costum popular din Ungaria. Funeraliile au fost organizate de guvernul Serbiei şi la ele au participat şi unităţi ale armatei sârbe.

Abia la moartea sa Jovanka a primit întregul respect care i se cuvenea din partea autorităţilor statale sârbe. Imediat după deces, în cadrul şedinţei de guvern s-a stabilit că i se vor organiza funeralii, iar înhumarea nu va avea loc în cadru şi pe un teren privat, ci în mausoleul mareşalului Tito. Premierul Serbiei, Ivica Dacici, a transmis o telegramă de condoleanţe familiei îndoliate, evidenţiind că nedreptăţile care i-au fost comise de către autorităţile bel-grădene au început să fie îndreptate încă din timpul vieţii acesteia.

Jovanka nu a putut să-şi găsească liniştea nici măcar după deces, întrucât o parte a bunurilor personale expuse în complexul memorial odată cu înmormântarea sa, inclusiv cele cinci medalii cu care fusese decorată, au fost ulterior furate.

Jovanka poate fi cel mai bine caracterizată prin vorbele lui Sinişa Jovanovici, fostul său bucătar şi al soţului ei de pe nava prezidenţială „Galeb" („Pescăruşul"), din perioada 1975-1978: era o fire puternică, ştia ce voia, se exprima precis şi cu claritate, dorea să se respecte cuvântul dat, nu accepta minciuna, leneveala, lăudăroşenia şi lipsa bunului simţ.