Manipularile recensamantului tarist
Dinu Postarencu
- aprilie 2014 -
Arhivele ruseşti mai păs- trează o serie de date demografice colectate din Basarabia în anul 1862, cel mai probabil pe baza informaţiilor furnizate de administraţiile locale. Tablourile demografice elaborate de Comitetul Central de Statistică şi de statisticienii militari ruşi, publicate în 1871, conţin indici estimativi. Autorii acestor tablouri nu au dezvăluit modalităţile de determinare a numărului fiecărei naţionalităţi. Chiar şi în condiţii de imprecizie maximă, toate aceste pseudo-recensăminte din Basarabia ţaristă au constatat faptul că populaţia majoritară a provinciei a fost reprezentată de români, pe tot parcursul secolului al XlX-lea.
Sursa principală de referinţă care conţine indici statistici asupra structurii etnice a populaţiei din perioada ţaristă rămâne recensământul general al populaţiei din Imperiul Rus, realizat în 1897. Trebuie însă subliniat că organizatorii recensământului au stabilit drept criteriu de determinare a etniei doar limba maternă, fără a lua în considerare şi apartenenţa etnică.
Primele date ale recensământului au fost publicate în 1899: „Grupa romanică este reprezentată de români (circa 900.000), care locuiesc în gubernia Basarabia (judeţele Bălţi, Soroca, Chişinău, Orhei) şi în judeţele de lângă Nistru din gubernia Herson. Acest popor îşi apără cu putere limba şi chiar a românizat o parte din populaţia ucraineană locală".
In cadrul acestui recensământ, în Basarabia au fost înregistraţi 1.935.412 locuitori (1.642.080 - în mediul rural şi 293.332 - în mediul urban). Potrivit rezultatelor recensământului, românii se situau pe primul loc (920.919 persoane), cu 47,5% din totalul populaţiei Basarabiei, fiind urmaţi de ucraineni, cu 19,6%, şi de evrei, cu 11,7%, pe când celelalte etnii deţi- neau proporţii între 0,1 şi 8%. Puţin peste jumătate din populaţia rurală a Basara- biei (53,5%) declarase limba română drept limbă maternă, detaşându-se numeric cu mult fată de vorbitorii celorlalte
limbi.
O altă situaţie s-a profilat din această perspectivă în mediul urban. Primul loc le-a revenit persoanelor care au învăţat de la naştere limba ebraică, ele alcătuind 37,1% din totalul populaţiei înregistrate în oraşele basarabene. Treapta de mai jos au ocupat-o vorbitorii de limba rusă, cu 24,4%, apoi cei de limba ucraineană, cu 15,7%. Popu- laţia românească autohtonă s-a situat pe treapta a patra, cu 14,1%, după care au ur- mat celelalte minorităţi conlocuitoare, cu procente neîn- semnate. Este cazul să remarcăm că în 1945, cu ocazia întocmirii unei informaţii cu privire la componenţa naţională a Basarabiei, autorităţile sovietice au utilizat datele recensământului rusesc din 1897 publicate într-o enci- clopedie sovietică, în care este consemnat: români - 48%.
Dintre cei 920.919 români incluşi în registrele recensământului doar 4,5% locuiau în oraşe. Mult mai urbani- zaţi s-au dovedit a fi armenii 62,1% din 2.080 de locui- tori), polonezii (52,6% din 11.696 de locuitori), grecii (52,4% din 2.737 de locuitori), cota parte a acestor trei etnii fiind însă mică în cadrul populaţiei urbane. De asemenea, un grad înalt de urbanizare îl aveau evreii (47,8% din 228.168 de locuitori) şi ruşii (45,9% din 155.774 de locuitori), mai mic ucrainenii (12,1% din 379.698 de locuitori) şi bul- garii (11,2% din 103.225 de locuitori).
Problema lipsei românilor din oraşele Basarabiei a fost explicată astfel de istoricul Ştefan Ciobanu: „Dacă cineva ar voi să-şi facă o idee oarecare asupra populaţiei Basarabiei după oraşele ei, ar cădea în cele mai cumplite greşeli. Oraşele Basarabiei nu sunt emanaţia naturală a satelor din jurul lor, expresia logică a vieţii locuitorilor din Basarabia, cu alte forme sociale şi economice, dar cu acelaşi suflet, cu aceeaşi limbă, cu aceleaşi datini şi obiceiuri. Oraşele Basarabiei sunt cu desăvârşire străine sufletului poporului românesc dintre Prut şi Nistru".
Profesorul şi scriitorul Robert Vasilievici Orbinski observa la 1884 fenomenul rusificării elitelor din regiune: „In ceea ce priveşte intelectualitatea Basarabiei sau această pătură culturală, apoi ea se rusifică în toată Basarabia, cu o rapiditate uluitoare. Chiar şi în familiile de naţionalitate moldovenească din tagma superioară rar se aude limba română, doar atunci când se întreţine o conversaţie cu servitoarea. Aceeaşi situaţie există şi în rândul grecilor şi al armenilor, care la fel fac parte din această tagmă. Generaţia tânără vorbeşte şi gândeşte în limba rusă".
Analizele efectuate ulterior au demonstrat că rezultatele recensământului din anul 1897 în ceea ce priveşte componenţa naţională a populaţiei Basarabiei nu au reflectat veridic realitatea. Drept dovadă că cifrele privind populaţia românească au fost diminuate serveşte următorul exemplu. Curând după publicarea completă a rezultate- lor recensământului în 1905, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse emite, la 31 octombrie 1906, o dispoziţie cu privire la predarea limbii române în Seminarul Teologic din Chişinău, luându-se în considerare, precum se menţionează în document, „necesităţile populaţiei moldoveneşti cu pondere în Basarabia (până la 83%)". întâmplător oare a fost indicată această proporţie într-un act oficial? Ori ea reflectă o stare de lu- cruri din Basarabia mai aproape de adevăr? într-un referat prezentat în cadrul Adunării Zemstvei Guberniale a Basarabiei din 1907, Pantelimon Sinadino - medic, scriitor şi om politic, de origine greacă - a subliniat că masa principală a populaţiei Basarabiei o constituie moldovenii (75%).
Suspiciune faţă de datele recensământului a manifestat şi Nicolae Laşcov, care a con- semnat în cartea sa apărută cu ocazia centenarului răpirii Basarabiei: „Naţionalitatea principală şi cea mai veche din Basarabia o reprezintă moldovenii; conform datelor oficiale, ei constituie 48%, adică peste 920 de mii; în realitate, ei alcătuiesc până la 70% din populaţia totală". In acest context el a explicat că românii din Moldova se numesc moldoveni.
Desigur, diferenţa dintre aceste valori şi proporţia românilor stabilită în urma realizării recensământului din 1897 este notabilă. Mai cu seamă, dacă o comparăm cu proporţia admisă prin intermediul dispoziţiei sinodale din 1906, aceasta dublând-o aproape pe cea a recensământului. Este evident însă că aceste cifre, chiar dacă sunt oficiale (mă refer, în special, la cea din actul sinodal), nu reprezintă rezultatele unor recensăminte.
Basarabia, V.N. Butovici a acumulat un bogat material etnografic, pe care 1-a dat publicităţii în 1916, urmărind să studieze procesul „românizării rapide a populaţiei nemoldoveneşti, cu precădere a celei ucrainene". In baza materialului statistic acumulat, el a menţionat în legătură cu datele înregistrate în timpul recensământului: „Cea de a patra naţionalitate, după număr, o reprezintă ruşii. In realitate, numărul lor este mai mic decât cel pe care-1 indică recensământul, deoarece împreună cu ei au fost incluşi în calcule aproape toate persoanele instruite din gubernie care utilizează limba rusă literară".
Principala acuzaţie adusă recensământului din 1897 a fost că i-a considerat ruşi pe toţi vorbitorii de limbă rusă. Ştefan Ciobanu scria că autorităţile ruseşti, de regulă, „îi considerau ruşi pe moldovenii care ştiau ruseşte", de aceea „moldovenii care vorbeau această limbă erau trecuţi la rubrica ruşi". în opinia lui Ştefan Ciobanu, guvernul ţarist a urmărit prin acest recensământ scopul „de a dovedi caracterul naţional rus al marelui imperiu. Era de aşteptat ca statisticile privitoare la regiunile periferice ale Rusiei, locuite de alte popoare, să fie dintre cele mai tendenţioase. Guberniile în care locuiau polonezi, germani, lituanieni, letoni, bieloruşi, estonieni, tătari, ucraineni etc. au furnizat cifre fanteziste".
Arătând că, la recensămân- tul din 1897, ruşii din Ba- sarabia au ajuns la un pro- cent de 8% din totalul populaţiei, academicianul L.S. Berg, geograf născut la Tighina, a scris în privinţa lor: „în cea mai mare parte este o populaţie alogenă, stabilită în oraşe, care nu întotdeauna, din punctul de vedere al naţionalităţii sale, aparţin etniei ruse, dar care vorbesc în limba rusă".
Romani Basarabeni fotografiati de francezul Jean Raoult in anul 1897, cel al realizarii recensamantului tarist
Nu vom trece cu vederea aprecierile date în acest sens de către reprezentanţii demografiei sovietice. T.A. Jdanko susţine că datele recensământului din 1897 cu privire la structura etnică a populaţiei „doar cu mari rezerve pot fi utilizate". într-un studiu despre componenţa etnică a populaţiei Rusiei de la sfârşitul secolului al XlX-lea se subliniază că în timp ce recensământul din 1897 a stabilit numărul populaţiei cu o exactitate suficientă, aceasta nu se poate spune despre determinarea structurii etnice, în viziunea autorilor acestui studiu (S.I. Bruk, V.M. Kabuzan) nu a fost corectă alegerea limbii materne ca indiciu de identificare a etniei, deoarece, „în condiţiile evoluţiei proceselor de asimilare, înstrăinarea de propria naţionalitate începe odată cu dezicerea de limba maternă". Ei au menţionat că prezenţa în programele recensămintelor sovietice a ambilor indici referitori la etnie a făcut posibilă evidenţierea raportului lor.
Ca urmare, recensămintele efectuate în anii 1926, 1959, 1970 şi 1979 au demonstrat o lipsă de concordanţă între indicele naţionalităţii şi cel al limbii materne, întrucât unele persoane au declarat rusa drept limbă maternă. Astfel, con- chideau autorii, „dacă am fi admis în calitate de indiciu determinant al apartenenţei etnice datele referitoare la limba maternă, atunci s-ar fi constatat că numărul ruşilor este depăşit în cazul recen- sământului din 1926 cu 8,4%, din 1959 cu 8,9%, din 1970 cu 10,1% şi din 1979 cu 11,2%". Dacă vom recurge la ambii indici din 1926 (către acest an modificările indicilor de populaţie, comparativ cu indicii din perioada de până la 1917, nu- erau semnificative), afirmau tot ei, apoi se poate constata că în urma determinării naţionalităţii după limba maternă, în recensământul ţarist, numărul ruşilor a fost majorat cu aproximativ 8%. Respectiv, numărul armenilor, azerbaidjenilor, moldovenilor şi al altor seminţii din Imperiul Rus a fost diminuat cu 5-10%.
în acest context este important să remarcăm că în publicaţiile din perioada ţaristă românii din Basarabia erau numiţi români sau moldoveni. Abordând în paginile Buletinului provinciei Basarabia problema referitoare la ameliorarea agriculturii basarabene, Gheorghe Gore vorbeşte despre „ţăranii români" din Basarabia. în articolul despre învăţământul public din Basarabia, publicat în acelaşi organ oficial al administraţiei din Chişinău, Ioan Doncev a notat la 1870 că populaţia provinciei „este constituită din români, ruşi, bulgari, nemţi, evrei, armeni, greci şi alte câteva etnii". în cadrul unei ceremonii a oficialităţilor basarabene, la care era prezent însuşi guvernatorul Basarabiei, E.E. Gangardt, desfăşurată în ziua de 15 martie 1871, la Chişinău, unul dintre vorbitori, pe nume Kohmanski, referindu-se la meritele lui I.V. Cristi în calitatea sa de primar al Chişinăului, a menţionat că el este român.
Enumerând în manualul de geografie a Basarabiei, pe care 1-a editat în 1878, etniile conlocuitoare, P.P. Soroca i-a numit, în primul rând, pe „moldoveni (români)". în continuare a dat o succintă caracteristică etniei băştinaşe a Basarabiei, intitulând ast- fel capitolul respectiv: „Moldovenii sau românii, caracterul lor, obiceiurile şi modul de viaţă". Prin intermediul almanahului Basarabia, scos în 1903, la Moscova, P. Cruşevan a informat cititorul că „moldovenii sau româ- nii alcătuiesc partea principală a populaţiei" Basarabiei.
Intr-o monumentală lucrare despre Imperiul Rus, apărută în 1910 sub redacţia lui V.P. Semionov-Tian-Şanski, se menţionează că „popu- laţia Basarabiei actuale este constituită cu preponderenţă din moldo-valahi sau români - peste 920 de mii, ceea ce reprezintă 48% din toată populaţia. Ei se întâlnesc şi în guberniile Herson (circa 6%) şi Ekaterinoslav (până la 0,2%). Moldovenii provin de la daci sau geţi, care s-au amestecat cu coloniştii romani, de unde li se trage numele de român; vecinii îi numeau vlahi sau valahi".
Contrar tezei privind „for- marea naţiei moldoveneşti", enunţată de reprezentanţii şcolii sovietice de istorie de la Chişinău, N. Moghileanski a afirmat într-un volum pu- blicat în 1913 următoarele: „La început [a cărţii sale - D.P.] au fost expuse pe scurt dificultăţile care s-au perindat în procesul de constituire a naţiunii române, o parte a căreia - moldovenii - locuieşte până astăzi în Basarabia. Tot acolo se menţionează şi de- spre infiltrarea pe aceste meleaguri a elementului slav, care însă, până la începutul secolului al XlX-lea, a fost supus influenţei naţiunii române şi, treptat, era absorbit de această naţiune, lăsând doar urme în limba şi nomenclatura geografică. De la începutul secolului al XlX- lea, moldovenii basarabeni cad sub înrâurirea civilizaţiei ruse şi pentru ei a început epoca izolării depline de statul român". O definiţie cât se poate de clară a dat-o savantul L.S. Berg, originar din Basarabia: „Moldovenii sunt români care populează Moldova, Basarabia şi păr- ţile învecinate cu Basarabia ale guberniilor Podolia şi Herson".
în anul anexării spaţiu- lui dintre Prut şi Nistru la Im- periul Rus, masa dominantă a populaţiei de pe acest spaţiu o constituia elementul românesc autohton. Doar populaţia urbană, neimportantă, sub aspect numeric în raport cu cea rurală, avea o compoziţie et- nică eterogenă.
După raptul Basarabiei, autocraţia rusă a favorizat penetrarea pe teritoriul ei a diferitelor etnii cu scopul de a-1 coloniza, circumstanţă care a cauzat modificarea confi- guraţiei etnice a populaţiei de aici. Drept consecinţă, popu- laţia rurală, constituită, până la 1812, aproape cu desă- vârşire din români, s-a trans- format într-un mozaic etnic, iar cea urbană a devenit şi mai eterogenă, diminuându-se, astfel, ponderea elementului autohton.
Deşi Imperiul Rus era un stat multinaţional, statisti- cile ruseşti au reflectat superficial aspectul etnic al populaţiei. Ele conţin doar indici evaluaţi cu aproximaţie şi rezultatele recensământului general al populaţiei din 1897, care nu sunt obiective în privinţa structurii etnice.
Cu toate acestea, în totalul populaţiei Basarabiei din perioada dominaţiei autocrate ruse, proporţia românilor a fost net superioară în raport cu celelalte naţionalităţi conlocuitoare. Elementul românesc a predominat în mediul rural. în mod covârşitor, el prevala în judeţele Chişinău. Orhei. Iaşi şi Soroca. în mediul urban populaţia românea- I era întrecută, din punct de vedere numeric, de alte etnii
Sursa principală de referinţă care conţine indici statistici asupra structurii etnice a populaţiei din perioada ţaristă rămâne recensământul general al populaţiei din Imperiul Rus, realizat în 1897. Trebuie însă subliniat că organizatorii recensământului au stabilit drept criteriu de determinare a etniei doar limba maternă, fără a lua în considerare şi apartenenţa etnică.
Românii, majoritari în Basarabia
In cadrul acestui recensământ, în Basarabia au fost înregistraţi 1.935.412 locuitori (1.642.080 - în mediul rural şi 293.332 - în mediul urban). Potrivit rezultatelor recensământului, românii se situau pe primul loc (920.919 persoane), cu 47,5% din totalul populaţiei Basarabiei, fiind urmaţi de ucraineni, cu 19,6%, şi de evrei, cu 11,7%, pe când celelalte etnii deţi- neau proporţii între 0,1 şi 8%. Puţin peste jumătate din populaţia rurală a Basara- biei (53,5%) declarase limba română drept limbă maternă, detaşându-se numeric cu mult fată de vorbitorii celorlalte
limbi.
O altă situaţie s-a profilat din această perspectivă în mediul urban. Primul loc le-a revenit persoanelor care au învăţat de la naştere limba ebraică, ele alcătuind 37,1% din totalul populaţiei înregistrate în oraşele basarabene. Treapta de mai jos au ocupat-o vorbitorii de limba rusă, cu 24,4%, apoi cei de limba ucraineană, cu 15,7%. Popu- laţia românească autohtonă s-a situat pe treapta a patra, cu 14,1%, după care au ur- mat celelalte minorităţi conlocuitoare, cu procente neîn- semnate. Este cazul să remarcăm că în 1945, cu ocazia întocmirii unei informaţii cu privire la componenţa naţională a Basarabiei, autorităţile sovietice au utilizat datele recensământului rusesc din 1897 publicate într-o enci- clopedie sovietică, în care este consemnat: români - 48%.
Carte postala pictata de Konstantin Gribanov reprezentand provincia Basarabia in a doua jumatate a secolulul al XIX -lea
Problema lipsei românilor din oraşele Basarabiei a fost explicată astfel de istoricul Ştefan Ciobanu: „Dacă cineva ar voi să-şi facă o idee oarecare asupra populaţiei Basarabiei după oraşele ei, ar cădea în cele mai cumplite greşeli. Oraşele Basarabiei nu sunt emanaţia naturală a satelor din jurul lor, expresia logică a vieţii locuitorilor din Basarabia, cu alte forme sociale şi economice, dar cu acelaşi suflet, cu aceeaşi limbă, cu aceleaşi datini şi obiceiuri. Oraşele Basarabiei sunt cu desăvârşire străine sufletului poporului românesc dintre Prut şi Nistru".
Profesorul şi scriitorul Robert Vasilievici Orbinski observa la 1884 fenomenul rusificării elitelor din regiune: „In ceea ce priveşte intelectualitatea Basarabiei sau această pătură culturală, apoi ea se rusifică în toată Basarabia, cu o rapiditate uluitoare. Chiar şi în familiile de naţionalitate moldovenească din tagma superioară rar se aude limba română, doar atunci când se întreţine o conversaţie cu servitoarea. Aceeaşi situaţie există şi în rândul grecilor şi al armenilor, care la fel fac parte din această tagmă. Generaţia tânără vorbeşte şi gândeşte în limba rusă".
Un recensământ contestat
Suspiciune faţă de datele recensământului a manifestat şi Nicolae Laşcov, care a con- semnat în cartea sa apărută cu ocazia centenarului răpirii Basarabiei: „Naţionalitatea principală şi cea mai veche din Basarabia o reprezintă moldovenii; conform datelor oficiale, ei constituie 48%, adică peste 920 de mii; în realitate, ei alcătuiesc până la 70% din populaţia totală". In acest context el a explicat că românii din Moldova se numesc moldoveni.
Desigur, diferenţa dintre aceste valori şi proporţia românilor stabilită în urma realizării recensământului din 1897 este notabilă. Mai cu seamă, dacă o comparăm cu proporţia admisă prin intermediul dispoziţiei sinodale din 1906, aceasta dublând-o aproape pe cea a recensământului. Este evident însă că aceste cifre, chiar dacă sunt oficiale (mă refer, în special, la cea din actul sinodal), nu reprezintă rezultatele unor recensăminte.
Basarabia, V.N. Butovici a acumulat un bogat material etnografic, pe care 1-a dat publicităţii în 1916, urmărind să studieze procesul „românizării rapide a populaţiei nemoldoveneşti, cu precădere a celei ucrainene". In baza materialului statistic acumulat, el a menţionat în legătură cu datele înregistrate în timpul recensământului: „Cea de a patra naţionalitate, după număr, o reprezintă ruşii. In realitate, numărul lor este mai mic decât cel pe care-1 indică recensământul, deoarece împreună cu ei au fost incluşi în calcule aproape toate persoanele instruite din gubernie care utilizează limba rusă literară".
Principala acuzaţie adusă recensământului din 1897 a fost că i-a considerat ruşi pe toţi vorbitorii de limbă rusă. Ştefan Ciobanu scria că autorităţile ruseşti, de regulă, „îi considerau ruşi pe moldovenii care ştiau ruseşte", de aceea „moldovenii care vorbeau această limbă erau trecuţi la rubrica ruşi". în opinia lui Ştefan Ciobanu, guvernul ţarist a urmărit prin acest recensământ scopul „de a dovedi caracterul naţional rus al marelui imperiu. Era de aşteptat ca statisticile privitoare la regiunile periferice ale Rusiei, locuite de alte popoare, să fie dintre cele mai tendenţioase. Guberniile în care locuiau polonezi, germani, lituanieni, letoni, bieloruşi, estonieni, tătari, ucraineni etc. au furnizat cifre fanteziste".
Arătând că, la recensămân- tul din 1897, ruşii din Ba- sarabia au ajuns la un pro- cent de 8% din totalul populaţiei, academicianul L.S. Berg, geograf născut la Tighina, a scris în privinţa lor: „în cea mai mare parte este o populaţie alogenă, stabilită în oraşe, care nu întotdeauna, din punctul de vedere al naţionalităţii sale, aparţin etniei ruse, dar care vorbesc în limba rusă".
Nici sovieticii nu s-au ferit de adevăr
Ca urmare, recensămintele efectuate în anii 1926, 1959, 1970 şi 1979 au demonstrat o lipsă de concordanţă între indicele naţionalităţii şi cel al limbii materne, întrucât unele persoane au declarat rusa drept limbă maternă. Astfel, con- chideau autorii, „dacă am fi admis în calitate de indiciu determinant al apartenenţei etnice datele referitoare la limba maternă, atunci s-ar fi constatat că numărul ruşilor este depăşit în cazul recen- sământului din 1926 cu 8,4%, din 1959 cu 8,9%, din 1970 cu 10,1% şi din 1979 cu 11,2%". Dacă vom recurge la ambii indici din 1926 (către acest an modificările indicilor de populaţie, comparativ cu indicii din perioada de până la 1917, nu- erau semnificative), afirmau tot ei, apoi se poate constata că în urma determinării naţionalităţii după limba maternă, în recensământul ţarist, numărul ruşilor a fost majorat cu aproximativ 8%. Respectiv, numărul armenilor, azerbaidjenilor, moldovenilor şi al altor seminţii din Imperiul Rus a fost diminuat cu 5-10%.
Pentru ţar, moldovenii erau români
în acest context este important să remarcăm că în publicaţiile din perioada ţaristă românii din Basarabia erau numiţi români sau moldoveni. Abordând în paginile Buletinului provinciei Basarabia problema referitoare la ameliorarea agriculturii basarabene, Gheorghe Gore vorbeşte despre „ţăranii români" din Basarabia. în articolul despre învăţământul public din Basarabia, publicat în acelaşi organ oficial al administraţiei din Chişinău, Ioan Doncev a notat la 1870 că populaţia provinciei „este constituită din români, ruşi, bulgari, nemţi, evrei, armeni, greci şi alte câteva etnii". în cadrul unei ceremonii a oficialităţilor basarabene, la care era prezent însuşi guvernatorul Basarabiei, E.E. Gangardt, desfăşurată în ziua de 15 martie 1871, la Chişinău, unul dintre vorbitori, pe nume Kohmanski, referindu-se la meritele lui I.V. Cristi în calitatea sa de primar al Chişinăului, a menţionat că el este român.Intr-o monumentală lucrare despre Imperiul Rus, apărută în 1910 sub redacţia lui V.P. Semionov-Tian-Şanski, se menţionează că „popu- laţia Basarabiei actuale este constituită cu preponderenţă din moldo-valahi sau români - peste 920 de mii, ceea ce reprezintă 48% din toată populaţia. Ei se întâlnesc şi în guberniile Herson (circa 6%) şi Ekaterinoslav (până la 0,2%). Moldovenii provin de la daci sau geţi, care s-au amestecat cu coloniştii romani, de unde li se trage numele de român; vecinii îi numeau vlahi sau valahi".
Contrar tezei privind „for- marea naţiei moldoveneşti", enunţată de reprezentanţii şcolii sovietice de istorie de la Chişinău, N. Moghileanski a afirmat într-un volum pu- blicat în 1913 următoarele: „La început [a cărţii sale - D.P.] au fost expuse pe scurt dificultăţile care s-au perindat în procesul de constituire a naţiunii române, o parte a căreia - moldovenii - locuieşte până astăzi în Basarabia. Tot acolo se menţionează şi de- spre infiltrarea pe aceste meleaguri a elementului slav, care însă, până la începutul secolului al XlX-lea, a fost supus influenţei naţiunii române şi, treptat, era absorbit de această naţiune, lăsând doar urme în limba şi nomenclatura geografică. De la începutul secolului al XlX- lea, moldovenii basarabeni cad sub înrâurirea civilizaţiei ruse şi pentru ei a început epoca izolării depline de statul român". O definiţie cât se poate de clară a dat-o savantul L.S. Berg, originar din Basarabia: „Moldovenii sunt români care populează Moldova, Basarabia şi păr- ţile învecinate cu Basarabia ale guberniilor Podolia şi Herson".
în anul anexării spaţiu- lui dintre Prut şi Nistru la Im- periul Rus, masa dominantă a populaţiei de pe acest spaţiu o constituia elementul românesc autohton. Doar populaţia urbană, neimportantă, sub aspect numeric în raport cu cea rurală, avea o compoziţie et- nică eterogenă.
După raptul Basarabiei, autocraţia rusă a favorizat penetrarea pe teritoriul ei a diferitelor etnii cu scopul de a-1 coloniza, circumstanţă care a cauzat modificarea confi- guraţiei etnice a populaţiei de aici. Drept consecinţă, popu- laţia rurală, constituită, până la 1812, aproape cu desă- vârşire din români, s-a trans- format într-un mozaic etnic, iar cea urbană a devenit şi mai eterogenă, diminuându-se, astfel, ponderea elementului autohton.
Deşi Imperiul Rus era un stat multinaţional, statisti- cile ruseşti au reflectat superficial aspectul etnic al populaţiei. Ele conţin doar indici evaluaţi cu aproximaţie şi rezultatele recensământului general al populaţiei din 1897, care nu sunt obiective în privinţa structurii etnice.
Cu toate acestea, în totalul populaţiei Basarabiei din perioada dominaţiei autocrate ruse, proporţia românilor a fost net superioară în raport cu celelalte naţionalităţi conlocuitoare. Elementul românesc a predominat în mediul rural. în mod covârşitor, el prevala în judeţele Chişinău. Orhei. Iaşi şi Soroca. în mediul urban populaţia românea- I era întrecută, din punct de vedere numeric, de alte etnii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu