• Exerciţiul de alarmare devine alarmă reală •Aviaţia noastră de vânătoare nu poate ajunge la înălţimea de zbor a americanilor • De ce trage antiaeriana? • Mitraliorul, rămas fără muniţie, agită mitraliera ca să-i sperie pe vânători • Un cimitir nou, pentru victimele bombardamentului
VIN AMERICANII... SI NE BOMBARDEAZĂ!
4 aprilie 1944
4 aprilie 1944
ALEXANDRU ARMĂ
- aprilie 2014 -
La 4 aprilie 1944, Bucureştiul a fost atacat pentru prima dată de aviaţia americană. Sub sutele de imobile lovite de bombe au fost îngropaţi peste 5.000 de morţi şi răniţi, iar alte câteva mii au rămas sinistraţi. După numărul victimelor şi al pagubelor produse, bom- bardamentul din 4 aprilie 1944 a fost cea mai mare tragedie pe care capitala României a înregistrat-o în secolul trecut.
Era o zi de marţi, cu soare, caldă. în Capitală se desfăşurau exerciţiile pregătitoare în cazul atacu- rilor aeriene. Sirenele sunau prealarma, apoi alarma propriuzisă. La ora 10.30 a sunat prealarma.
Bucureştenii, care ieşiseră pe străzi ca să se bucure de vremea frumoasă, nu s-au îngrijorat, pentru că exerciţiul fusese anunţat în presă cu următoarea precizare: „Cu ocazia acestui exerciţiu şi Bechet, în patru valuri, înce- pând cu ora 13.10.
La ora 11.50, formaţia inamică de bombardament a fost semnalată pe coasta Dalmaţiei cu direcţia nord-est, alertând sistemul de urmărire german din Balcani. La sud de Carpaţi, toate unităţile aero- nauticii militare române şi ger- mane se aflau în alertă, ordonându-se, începând cu ora 12.10, „Atenţie mărită!", pentru toate grupurile de vânătoare. La ora 12.25 s-a ordonat deja „Alarmă de gradul 3", indicând iminenţa unui atac aerian asupra teritoriului românesc. Pe terenurile de la Roşiorii de Vede, Pipera, Popeşti-Leordeni şi Otopeni, piloţii români de vânătoare din dispozitivul de apărare a teritoriului aşteptau din clipă în clipă să decoleze pentru a intercepta formaţiile de bom- bardiere americane. Primii care au decolat au fost piloţii Grupului 1 de la Roşiorii de Vede, urmându-i, câteva mi- nute mai târziu, cei din Gru- purile 6 şi 7 şi Escadrila 53 Vânătoare, unităţi dislocate pe aerodromurile din jurul Bucureştiului.
Primele două valuri de bombardiere americane au survolat Câmpia Română pe direcţia Cetate - nord Caracal - Văleni (nord-vest de Roşiorii de Vede) - Lunguleţu (punctul iniţial de atac), de unde au luat cap compas 115°, care coincidea cu traseul căii ferate, pe porţiunea Triaj - Gara de Nord. Celelalte două valuri de bombardiere au avut un traseu uşor modificat, trecând pe lângă aerodromul din Roşiorii de Vede exact când avioanele IAR-80 şi IAR-81 ale Grupului 1 Vânătoare se ridicau în aer.
Sublocotenentul aviator Gheorghe Gulan, din Grupul 1 Vânătoare, povestea cum a primit „botezul focului" în aceea zi: „După decolare cu toată escadrila [64 - n.n.], am urcat la 3.000 m, unde am văzut trecând deasupra noastră valuri de avioane de bombardament americane. Toată escadrila am tras de manşe pentru a lua înălţime şi am sfârşit prin răspândirea tuturor avioanelor noastre, care nu au fost capabile să răspundă dorinţei noastre de a lua înălţime cât mai repede. Efectul a fost invers, am pierdut înălţime din cauza motoarelor cu putere mică, fiecare trebuind să reluăm manevrele pentru a ajunge la plafonul bombardierelor. Atunci când am ajuns deasupra Bucureştiului, era constatat că eram singur şi că nu puteam să ajung la înălţimea la care zburau «Liberatoarele». Totuşi, aşa singur cum eram. m-am apropiat de un grup de 15-20 de avioane de bombardament, declan- şând focul [...] de la distanţa de aproximativ 500 m. fiind sub nivelul lor. în acelaşi timp. am observat că din bombardierele americane cădea o ploaie de zale şi tuburi de cartuşe de la mitra- lierele de bord. în această situaţie, am considerat că este mai bine să mă retrag,
gândind că vor mai fi ocazii pentru alte confruntări. Acestea au fost cu prisosinţă în zilele ce au urmat."
La ora prânzului în Bucureşti s-a dat alarma din nou. Oamenii se gă- seau la lucru sau cu diverse treburi în oraş. Conferenţiarul universitar Ion Hudiţă, care se întorcea de la Universitate în cartierul Vatra Luminoasă, îşi amintea: „Deabia m-am urcat în tramvai era unu şi un sfert şi s-a auzit alarma. Când să trecem de Piaţa Brătianu, sergenţi de stradă şi un comisar au oprit toate tramvaiele, in- vitând lumea să se adăpostească unde poate. Mă îndrept spre Piaţa Rosetti şi văzând toată lumea alergând îngrozită m-am adăpostit în gangul unei clădiri vechi." Şi profesorul Gheorghe Zâne, de la Universitatea din Iaşi, se afla refugiat de câteva zile în Bucureşti. Se ducea la Staţia C.F.R. Basarab pentru a-şi ridica bagajele, când s-a dat alarma.
Nota în memoriile sale: „Alarmă ca şi în zilele precedente. Populaţia a crezut că este vorba de un nou exerciţiu şi s-a ascuns în adăposturi." El s-a conformat, dar alţii, crezând că este un alt exerciţiu, nu au mai luat în serios alarma, nebănuind ce avea să urmeze.
Câteva minute mai târziu în Bucureşti s-a dezlănţuit infernul. Academicianul Dinu C. Giurescu, care avea 17 ani atunci, se adăpostise împreună cu familia în pivniţa casei din strada Berzei 47. „Câteva minute linişte completă. Prea multă linişte. Apoi am auzit antiaeriana. Era aproape, la Statul Major pe Ştirbei Vodă, la circa 200 m de casa noastră. Tunurile AA cu tragere rapidă păcăneau ascuţit. Se încrucişau cu cele de calibru mare, cu detunături mai puternice şi mai grave. De ce trag? Doar nu se aud avioanele! Ba da: un vuiet surd venea de departe. De- vine mai precis. Se aud motoarele. AA trage tot mai frenetic. Deodată bufnituri repetate parcă veneau din pământ. Erau bombele... Zburau de- asupra noastră. Un ţiuit prelungit, o explozie (nu prea mare), geamuri sparte, fragmente de cărămidă izbeau pereţii casei care se zguduia.
In primul moment nu ne-am dat seama dacă fusesem şi noi loviţi." O bombă de calibru mic a căzut peste drum de casa familiei Giurescu, intrând printr-un geamlâc în demisolul unei clădiri mici, omorându-i pe cei adăpostiţi acolo. Dacă ar fi fost lansată cu o secundă mai devreme, bomba ar fi căzut pe casa lor.
După ce sirenele au sunat încetarea alarmei, oamenii au început să iasă din adăposturi, în zonele lovite de bombe, aerul era plin de praf şi fum de la clădirile distruse sau avari- ate. Curând au început să umble zvonuri că Gara de Nord şi cartierul Griviţa au fost rău lovite şi sunt multe victime în trenurile cu refugiaţi din Moldova care aşteptau în gară (Magazin istoric, nr. 12/2010; 9/2012). împins de curiozitate, profesorul Ion Hudiţă s-a deplasat chiar în după- amiaza acelei zile la faţa lo- cului şi avea să constate de- zastrul: „Vizităm cartierul Gării de Nord şi Calea Gri- viţei. Case dărâmate, copaci scoşi din rădăcină, străzi pline de moloz, pe unde nici nu putem trece cu maşina. Cordoane de soldaţi şi sergenţi de stradă caută să dirijeze circulaţia.
Ambulanţe şi medici aleargă transportând răniţi. Grupuri de soldaţi şi cetăţeni caută să scoată de sub dărâ mături cadavrele celor morţi şi pe cei care mai pot fi în viaţă..." Gheorghe Zâne s-a deplasat şi el în zona afectată, constatând: „Gara de Nord, Gara Basarab Mărfuri, Calea Griviţei grav lovite. Gara de pasageri, la acea oră, două după-amiaza, era înţesată de călători, toţi sau aproape toţi refugiaţi din Basarabia şi Moldova. Pribegia lor lua aici sfârşit."
După ce au scăpat de încărcătură, bombardierele americane au urcat la 8.000 m, făcând şi mai dificilă interceptarea lor de către vânătorii români. în total, pentru interceptare, aviaţia română de vânătoare a acţionat cu 81 de avioane, cărora li s-au mai adăugat alte 91 de aparate germane. Greul luptelor, care au durat aproape două ore, a fost susţinut de piloţii români, întrucât aviaţia de vânătoare germană a fost iniţial direcţionată către Ploieşti, pentru ca mai târziu să revină şi să atace bombardierele americane pe drumul de întoarcere. Grupul 1 Vânătoare a acţionat cu 24 de avioane IAR-80 şi IAR-81 şi a atacat inamicul atât pe drumul spre obiectiv cât şi la întoarcere, reven- dicând patru victorii sigure şi trei probabile. Grupul 6 Vânătoare, care a ridicat în aer 33 de avioane, a întâlnit inamicul la sud de Bucureşti, urmărindu-1 până la Dunăre. Piloţii acestui grup au obţinut patru victorii sigure şi patru probabile.
L-au pierdut în luptă pe locotenentul aviator Traian Rădulescu, care a fost găsit carbonizat în avion, lângă comuna Tomuleşti din judeţul Vlaşca. La fel, Grupul 7, cu Escadrilele 57 şi 58, a început atacul bombardierelor la est de Bucureşti, continuându-1 cu cele 18 avioane IAR-81C şi Me-109G până în preajma Dunării, raportând o victorie sigură şi patru pro- babile. în acelaşi sector au mai acţionat şi piloţii din Escadrilele 53 Vânătoare (cu Me-109G) şi 1 Vânătoare de noapte, din dispozitivul german de la Ziliştea (cu Me-110C3), care au revendicat alte două victorii prin adjutantul aviator Cristea Chirvă- suţă, dar au pierdut în luptă un avion Me-1 IOC, care s-a prăbuşit la 6 km de localitatea Rediu. Sublocotenentul a- viator Gheorghe Stănciucu şi sergentul mitralior Gheorghe Drăgan care se aflau la bord au fost ucişi. Artileria antiaeriană a intervenit prompt, însă efectele, după cum au declarat prizonierii americani capturaţi din avioanele doborâte, au fost reduse; din cauza înălţimii mari la care zburau (6.500-7.000 m), proiectilele apărării AA au explodat mult sub formaţiile de bombardiere.
In rândul bombardierelor americane care au atacat Bucureştiul zece au fost doborâte. Cele mai multe pierderi le-a suferit Grupul 449 care, din 28 de bombardiere B-24 participante la raid, a pierdut şapte, toate doborâte deasupra Româ- niei. Bombardierul B-24 H (41-29258), care a căzut lângă satul Brânceni, făcea parte din acest grup. Din echipaj s-au salvat cu paraşuta numai cinci aviatori americani. Printre ei se afla şi pilotul, locotenentul John McCormick, care a fost prins împreună cu alt membru al echipajului în comuna Ţigăneşti, în apropierea oraşului Alexandria. Acesta povestea: „Eram într-o formaţie de şase avioane care zburau la joasă altitudine. Liderul formaţiei a virat brusc la dreapta, ceea ce ne-a lăsat cumva descoperiţi.. . Eu eram în ultimul avion din formaţie şi am fost doborât de un Messerschmitt [109 -n.n.].
Toţi din formaţie fuseseră doborâţi deja. Avionul de vânătoare mi-a distrus două dintre cele patru motoare şi bombardierul a luat foc. Operatorul radio şi unul dintre mitraliori erau în partea din faţă a avionului şi au fost ucişi pe loc. Mitraliorul din cupola de sus a rămas fără muniţie, dar a continuat să mişte mitraliera ca să mai sperie avioanele de vânătoare. Nu şi-a părăsit postul şi a fost ucis şi el... Avionul luase foc şi intrase în picaj. Am pierdut controlul şi nici măcar nu ne puteam mişca mâinile din cauza forţei gravitaţionale... Când avionul a intrat în vrie şi se îndrepta spre pământ, copilotul şi cu mine am sărit prin partea dreaptă şi am putut să ne deschidem paraşutele, în timp ce cei care au sărit prin stânga au fost zdrobiţi de fuselaj..."
Din avioanele americane doborâte în acea zi au fost capturaţi 45 de aviatori americani (21 de ofiţeri şi 24 subofiţeri), cel mai mare în grad fiind căpitanul Anthony D. Po- link, din Grupul 449 (Escadrila 719). Conform declaraţiilor prizonierilor americani pierderile m. suferite de Forţa 15 Aeriană această misiune s-au datorat faptului că escorta de vânatoare proprie nu a sosit la punctul de întâlnire cu bombardierele şi „s-a reîntors la baze imediat după pătrunderea deasupra teritoriului românesc, lăsând bombardierele singure tocmai când aveau mai mare nevoie de protecţie". De asemenea, prizonierii americani au mai declarat că ..aviaţia de vânătoare româno- germană a opus o puternică rezistenţă, atacând violent valurile de «Liberatoare» şi apropiindu-se uneori până la 20-30 m de inamic, urmărind distrugerea lui cu orice preţ."
In ciuda intervenţiei aviaţiei de vânătoare şi a artileriei AA, pagubele în Bucureşti au fost mari. Cele mai afectate au fost Atelierele Griviţa, zona Gării de Nord, staţia Bucureşti-Militari, Direcţia Medicală şi Maternitatea C.F.R. De asemenea, au mai fost distruse sau avariate liniile C.F.R. din halta Griviţa, staţia Bucureşti-Mărfuri şi din triajul Bucureşti, unde 1.000 de vagoane au fost incendiate. Bombele americane au căzut şi în zonele aferente transporturilor C.F.R., în zona centrală şi în unele cartiere ale Capitalei, lovind Liceul „Aurel Vlaicu", localul Cretzulescu, Circa 33 Poliţie, Judecătoria Ocolului 8 Urban, Şcoala Politehnică, Institutul „Cantacuzino", Institutul Botanic, Imprimeria şi Manutanţa Armatei.
Pagube importante s-au înregistrat la Uzina Electrică Grozăveşti, la Uzina de Apă şi la reţeaua de conducte, precum şi la reţeaua de transport în comun (S.T.B.). în zona centrală au fost grav avariate hotelurile „Athenee Palace", „Ambasador", „Splendid", „Papadopol", blocurile „Ge- nerala", „Mica", „Kapriel", „Băicoianu", „Moara Românească", „Banca de Credit" şi rafinăria de petrol „Blank".
Sub sutele de imobile dărâmate au fost îngropaţi peste 5.000 de morţi şi răniţi, majoritatea femei, copii şi bătrâni, unii dintre ei nemaifiind găsiţi niciodată de familii. Atunci şi-a pierdut viaţa şi conoscutul actor Vasile Vasilache, care împreună cu Nicolae Stroe forma celebrul cuplu umoristic al popularei emisiuni de radio „Ora veselă". Majoritatea victimelor bombardamentului a fost îngropată într-un cimitir nou, numit „4 aprilie", în cartierul Giuleşti. ■
Era o zi de marţi, cu soare, caldă. în Capitală se desfăşurau exerciţiile pregătitoare în cazul atacu- rilor aeriene. Sirenele sunau prealarma, apoi alarma propriuzisă. La ora 10.30 a sunat prealarma. Bucureştenii, care ieşiseră pe străzi ca să se bucure de vremea frumoasă, nu s-au îngrijorat, pentru că exerciţiul fusese anunţat în presă cu următoarea precizare: „Cu ocazia acestui exerciţiu şi Bechet, în patru valuri, înce- pând cu ora 13.10.
La ora 11.50, formaţia inamică de bombardament a fost semnalată pe coasta Dalmaţiei cu direcţia nord-est, alertând sistemul de urmărire german din Balcani. La sud de Carpaţi, toate unităţile aero- nauticii militare române şi ger- mane se aflau în alertă, ordonându-se, începând cu ora 12.10, „Atenţie mărită!", pentru toate grupurile de vânătoare. La ora 12.25 s-a ordonat deja „Alarmă de gradul 3", indicând iminenţa unui atac aerian asupra teritoriului românesc. Pe terenurile de la Roşiorii de Vede, Pipera, Popeşti-Leordeni şi Otopeni, piloţii români de vânătoare din dispozitivul de apărare a teritoriului aşteptau din clipă în clipă să decoleze pentru a intercepta formaţiile de bom- bardiere americane. Primii care au decolat au fost piloţii Grupului 1 de la Roşiorii de Vede, urmându-i, câteva mi- nute mai târziu, cei din Gru- purile 6 şi 7 şi Escadrila 53 Vânătoare, unităţi dislocate pe aerodromurile din jurul Bucureştiului.
Primele două valuri de bombardiere americane au survolat Câmpia Română pe direcţia Cetate - nord Caracal - Văleni (nord-vest de Roşiorii de Vede) - Lunguleţu (punctul iniţial de atac), de unde au luat cap compas 115°, care coincidea cu traseul căii ferate, pe porţiunea Triaj - Gara de Nord. Celelalte două valuri de bombardiere au avut un traseu uşor modificat, trecând pe lângă aerodromul din Roşiorii de Vede exact când avioanele IAR-80 şi IAR-81 ale Grupului 1 Vânătoare se ridicau în aer.Sublocotenentul aviator Gheorghe Gulan, din Grupul 1 Vânătoare, povestea cum a primit „botezul focului" în aceea zi: „După decolare cu toată escadrila [64 - n.n.], am urcat la 3.000 m, unde am văzut trecând deasupra noastră valuri de avioane de bombardament americane. Toată escadrila am tras de manşe pentru a lua înălţime şi am sfârşit prin răspândirea tuturor avioanelor noastre, care nu au fost capabile să răspundă dorinţei noastre de a lua înălţime cât mai repede. Efectul a fost invers, am pierdut înălţime din cauza motoarelor cu putere mică, fiecare trebuind să reluăm manevrele pentru a ajunge la plafonul bombardierelor. Atunci când am ajuns deasupra Bucureştiului, era constatat că eram singur şi că nu puteam să ajung la înălţimea la care zburau «Liberatoarele». Totuşi, aşa singur cum eram. m-am apropiat de un grup de 15-20 de avioane de bombardament, declan- şând focul [...] de la distanţa de aproximativ 500 m. fiind sub nivelul lor. în acelaşi timp. am observat că din bombardierele americane cădea o ploaie de zale şi tuburi de cartuşe de la mitra- lierele de bord. în această situaţie, am considerat că este mai bine să mă retrag,
gândind că vor mai fi ocazii pentru alte confruntări. Acestea au fost cu prisosinţă în zilele ce au urmat."
La ora prânzului în Bucureşti s-a dat alarma din nou. Oamenii se gă- seau la lucru sau cu diverse treburi în oraş. Conferenţiarul universitar Ion Hudiţă, care se întorcea de la Universitate în cartierul Vatra Luminoasă, îşi amintea: „Deabia m-am urcat în tramvai era unu şi un sfert şi s-a auzit alarma. Când să trecem de Piaţa Brătianu, sergenţi de stradă şi un comisar au oprit toate tramvaiele, in- vitând lumea să se adăpostească unde poate. Mă îndrept spre Piaţa Rosetti şi văzând toată lumea alergând îngrozită m-am adăpostit în gangul unei clădiri vechi." Şi profesorul Gheorghe Zâne, de la Universitatea din Iaşi, se afla refugiat de câteva zile în Bucureşti. Se ducea la Staţia C.F.R. Basarab pentru a-şi ridica bagajele, când s-a dat alarma.
Nota în memoriile sale: „Alarmă ca şi în zilele precedente. Populaţia a crezut că este vorba de un nou exerciţiu şi s-a ascuns în adăposturi." El s-a conformat, dar alţii, crezând că este un alt exerciţiu, nu au mai luat în serios alarma, nebănuind ce avea să urmeze.Câteva minute mai târziu în Bucureşti s-a dezlănţuit infernul. Academicianul Dinu C. Giurescu, care avea 17 ani atunci, se adăpostise împreună cu familia în pivniţa casei din strada Berzei 47. „Câteva minute linişte completă. Prea multă linişte. Apoi am auzit antiaeriana. Era aproape, la Statul Major pe Ştirbei Vodă, la circa 200 m de casa noastră. Tunurile AA cu tragere rapidă păcăneau ascuţit. Se încrucişau cu cele de calibru mare, cu detunături mai puternice şi mai grave. De ce trag? Doar nu se aud avioanele! Ba da: un vuiet surd venea de departe. De- vine mai precis. Se aud motoarele. AA trage tot mai frenetic. Deodată bufnituri repetate parcă veneau din pământ. Erau bombele... Zburau de- asupra noastră. Un ţiuit prelungit, o explozie (nu prea mare), geamuri sparte, fragmente de cărămidă izbeau pereţii casei care se zguduia.
In primul moment nu ne-am dat seama dacă fusesem şi noi loviţi." O bombă de calibru mic a căzut peste drum de casa familiei Giurescu, intrând printr-un geamlâc în demisolul unei clădiri mici, omorându-i pe cei adăpostiţi acolo. Dacă ar fi fost lansată cu o secundă mai devreme, bomba ar fi căzut pe casa lor.După ce au scăpat de încărcătură, bombardierele americane au urcat la 8.000 m, făcând şi mai dificilă interceptarea lor de către vânătorii români. în total, pentru interceptare, aviaţia română de vânătoare a acţionat cu 81 de avioane, cărora li s-au mai adăugat alte 91 de aparate germane. Greul luptelor, care au durat aproape două ore, a fost susţinut de piloţii români, întrucât aviaţia de vânătoare germană a fost iniţial direcţionată către Ploieşti, pentru ca mai târziu să revină şi să atace bombardierele americane pe drumul de întoarcere. Grupul 1 Vânătoare a acţionat cu 24 de avioane IAR-80 şi IAR-81 şi a atacat inamicul atât pe drumul spre obiectiv cât şi la întoarcere, reven- dicând patru victorii sigure şi trei probabile. Grupul 6 Vânătoare, care a ridicat în aer 33 de avioane, a întâlnit inamicul la sud de Bucureşti, urmărindu-1 până la Dunăre. Piloţii acestui grup au obţinut patru victorii sigure şi patru probabile.
L-au pierdut în luptă pe locotenentul aviator Traian Rădulescu, care a fost găsit carbonizat în avion, lângă comuna Tomuleşti din judeţul Vlaşca. La fel, Grupul 7, cu Escadrilele 57 şi 58, a început atacul bombardierelor la est de Bucureşti, continuându-1 cu cele 18 avioane IAR-81C şi Me-109G până în preajma Dunării, raportând o victorie sigură şi patru pro- babile. în acelaşi sector au mai acţionat şi piloţii din Escadrilele 53 Vânătoare (cu Me-109G) şi 1 Vânătoare de noapte, din dispozitivul german de la Ziliştea (cu Me-110C3), care au revendicat alte două victorii prin adjutantul aviator Cristea Chirvă- suţă, dar au pierdut în luptă un avion Me-1 IOC, care s-a prăbuşit la 6 km de localitatea Rediu. Sublocotenentul a- viator Gheorghe Stănciucu şi sergentul mitralior Gheorghe Drăgan care se aflau la bord au fost ucişi. Artileria antiaeriană a intervenit prompt, însă efectele, după cum au declarat prizonierii americani capturaţi din avioanele doborâte, au fost reduse; din cauza înălţimii mari la care zburau (6.500-7.000 m), proiectilele apărării AA au explodat mult sub formaţiile de bombardiere.
In rândul bombardierelor americane care au atacat Bucureştiul zece au fost doborâte. Cele mai multe pierderi le-a suferit Grupul 449 care, din 28 de bombardiere B-24 participante la raid, a pierdut şapte, toate doborâte deasupra Româ- niei. Bombardierul B-24 H (41-29258), care a căzut lângă satul Brânceni, făcea parte din acest grup. Din echipaj s-au salvat cu paraşuta numai cinci aviatori americani. Printre ei se afla şi pilotul, locotenentul John McCormick, care a fost prins împreună cu alt membru al echipajului în comuna Ţigăneşti, în apropierea oraşului Alexandria. Acesta povestea: „Eram într-o formaţie de şase avioane care zburau la joasă altitudine. Liderul formaţiei a virat brusc la dreapta, ceea ce ne-a lăsat cumva descoperiţi.. . Eu eram în ultimul avion din formaţie şi am fost doborât de un Messerschmitt [109 -n.n.].Toţi din formaţie fuseseră doborâţi deja. Avionul de vânătoare mi-a distrus două dintre cele patru motoare şi bombardierul a luat foc. Operatorul radio şi unul dintre mitraliori erau în partea din faţă a avionului şi au fost ucişi pe loc. Mitraliorul din cupola de sus a rămas fără muniţie, dar a continuat să mişte mitraliera ca să mai sperie avioanele de vânătoare. Nu şi-a părăsit postul şi a fost ucis şi el... Avionul luase foc şi intrase în picaj. Am pierdut controlul şi nici măcar nu ne puteam mişca mâinile din cauza forţei gravitaţionale... Când avionul a intrat în vrie şi se îndrepta spre pământ, copilotul şi cu mine am sărit prin partea dreaptă şi am putut să ne deschidem paraşutele, în timp ce cei care au sărit prin stânga au fost zdrobiţi de fuselaj..."
Din avioanele americane doborâte în acea zi au fost capturaţi 45 de aviatori americani (21 de ofiţeri şi 24 subofiţeri), cel mai mare în grad fiind căpitanul Anthony D. Po- link, din Grupul 449 (Escadrila 719). Conform declaraţiilor prizonierilor americani pierderile m. suferite de Forţa 15 Aeriană această misiune s-au datorat faptului că escorta de vânatoare proprie nu a sosit la punctul de întâlnire cu bombardierele şi „s-a reîntors la baze imediat după pătrunderea deasupra teritoriului românesc, lăsând bombardierele singure tocmai când aveau mai mare nevoie de protecţie". De asemenea, prizonierii americani au mai declarat că ..aviaţia de vânătoare româno- germană a opus o puternică rezistenţă, atacând violent valurile de «Liberatoare» şi apropiindu-se uneori până la 20-30 m de inamic, urmărind distrugerea lui cu orice preţ."In ciuda intervenţiei aviaţiei de vânătoare şi a artileriei AA, pagubele în Bucureşti au fost mari. Cele mai afectate au fost Atelierele Griviţa, zona Gării de Nord, staţia Bucureşti-Militari, Direcţia Medicală şi Maternitatea C.F.R. De asemenea, au mai fost distruse sau avariate liniile C.F.R. din halta Griviţa, staţia Bucureşti-Mărfuri şi din triajul Bucureşti, unde 1.000 de vagoane au fost incendiate. Bombele americane au căzut şi în zonele aferente transporturilor C.F.R., în zona centrală şi în unele cartiere ale Capitalei, lovind Liceul „Aurel Vlaicu", localul Cretzulescu, Circa 33 Poliţie, Judecătoria Ocolului 8 Urban, Şcoala Politehnică, Institutul „Cantacuzino", Institutul Botanic, Imprimeria şi Manutanţa Armatei.
Pagube importante s-au înregistrat la Uzina Electrică Grozăveşti, la Uzina de Apă şi la reţeaua de conducte, precum şi la reţeaua de transport în comun (S.T.B.). în zona centrală au fost grav avariate hotelurile „Athenee Palace", „Ambasador", „Splendid", „Papadopol", blocurile „Ge- nerala", „Mica", „Kapriel", „Băicoianu", „Moara Românească", „Banca de Credit" şi rafinăria de petrol „Blank".
Sub sutele de imobile dărâmate au fost îngropaţi peste 5.000 de morţi şi răniţi, majoritatea femei, copii şi bătrâni, unii dintre ei nemaifiind găsiţi niciodată de familii. Atunci şi-a pierdut viaţa şi conoscutul actor Vasile Vasilache, care împreună cu Nicolae Stroe forma celebrul cuplu umoristic al popularei emisiuni de radio „Ora veselă". Majoritatea victimelor bombardamentului a fost îngropată într-un cimitir nou, numit „4 aprilie", în cartierul Giuleşti. ■
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu